Cum să pleci la workshop cu un câine și să te întorci cu doi?!

Weekendul acesta am fost la DogScouts la primul meu workshop pe acest an. Ca de obicei, am vorbit despre ce este un câine și modul în care aceștia gândesc și fac asocieri. 

Pentru partea practică am pregătit exercițiul de a merge la un loc definit, un comportament important pentru a gestiona câinele și comportamentul acestuia în diverse situații. Mersul la loc înseamnă să se ducă la un loc bine definit (de un prosop, pătură, scaun, etc), să se pună în culcat, să se relaxeze și să rămână acolo, indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul ei (fie că ieșim din casă, sau că intră cineva în casă, sau suntem la cafenea și e nevoie să stea calm, sau mergem la o cabană și astfel ajutăm câinele să știe unde poate dormi, etc).  

Exercițiu a ieșit foarte bine, am fost super fericit să aflu că majoritatea deja aveau bazele și s-au prins repede ce să facă chiar dacă contextul a fost diferit de cel de la casa lor. 

Am insistat pe modul în care creștem complexitatea exercițiului. De obicei aici mai fac oamenii greșeli prin faptul că sar peste anumiți pași crezând că știe câinele ce trebuie să facă. Nu uitați că ei nu învață atât de repede ca noi și nu se prind că dacă îi trimitem la loc de la 2 metri e același lucru cu al trimite la loc de la 20 cm.

Leia m-a ajutat la demonstrație și am fost foarte mândru de ea că a fost elevul perfect, chiar dacă nu iau ieșit perfect anumite elemente, a fost un prilej bun să explic ce a fost în mintea ei și de ce a făcut diferit. 

Sfat: pentru a avea un succes maxim (cu orice comportament) este bine să ținem cont de ideea “errorless training” prin care ne asigurăm că fiecare repetiție este de succes, iar astfel animalul asociază acel comportament doar cu lucruri pozitive. Motivația unui câine de a face anumite comportamente ține și de experiența sa din trecut legată de acel comportament. Dacă elevul nostru are parte de frustrare când învață ceva, în viitor nu va fi atât de motivat să facă acel ceva. Cu alte cuvinte, dacă îi ceri să facă ceva și acesta nu face, trebuie să ne gândim de ce oare nu a făcut. Este obosit? Este plictisit? Nu este motivat de recompensele noastre (mâncare, joc, afecțiune etc)? Nu știe exact ce trebuie să facă? Iar a doua oară când îi cerem să facă, ne asigurăm că îi oferim contextul potrivit pentru a fi 100% siguri că va reuși și astfel să evităm frustrarea dacă din nou nu ar face corect. 

Revenind la titlu, sâmbătă am cunoscut la Dog Scouts în curte, un câine care ne-a furat (mie și lui Geo) inimile instant. Era un pui (de peste 35kg), de aprox. 1 an, negru și plin de blândețe față de toți participanții ( oameni necunoscuți și cunoscuți pentru ea) și câinii acestora. După o discuție scurtă cu Denisa am aflat că este un câine găsit în sat, de pui, care a primit casă și masă și își căuta o familie nouă. 

Atât ne-a trebuit să auzim și a fost suficient. Era câinele perfect pentru curtea noastră, mai ales că era deja obișnuit să stea afară și are blana necesară să îl ajute să treacă peste temperaturile mai scăzute. 

I-am spus Castană, pentru nuanțele de maro în bătaia soarelui. 

Drumul spre casă a fost mai greu la început deoarece nu a prea vrut să intre în mașină alături de doi “străini”. Cel mai cool a fost să o vedem cum se relaxează în brațele lui Geo și mai ales că nu a vomat (noi fiind pregătiți pentru așa ceva). Am făcut un mic popas la Alba Iulia, să se poată dezmorți puțin. A doua parte a drumului a mers perfect, s-a relaxat aproape imediat și a rămas așa până am ajuns acasă. Primele semne că este un câine capabil să se acomodeze repede. 

Mai jos am să descriu care sunt etapele acomodării ei (urmează și alte postări despre dresaj, enrichment și cum se formează relația noastră):

1. Am decis să primească mâncare de două ori pe zi. La început din bol urmând să introducem diverse strategii de enrichment după ce ne cunoaștem mai bine și ne dăm seama ce obiective vrem să atingem.
2. I-am făcut un loc unde să doarmă, lângă ușa de la casă, dar mai aerau locuri din care să aleagă în caz că nu era mulțumită de locația aleasă de noi. ( Nu uitați că nevoia de a alege este foarte importantă pentru o calitate a vieții ridicată). 
3. Ieșim de 5-10 ori afară la ea și învățăm unii despre alții prin afecțiune, joacă și explorarea curții și grădinii. ( Dresajul vine puțin mai târziu). Dar mai și ieșim din casă fără să o băgăm în seamă, să învețe că nu fiecare ieșire este despre ea.
4. În primele zile nu vrem să îi interzicem nimic sau să îi inhibăm anumite comportamente, cum este cel a ne “fura” diverse obiecte, sau să strice chestii prin curte. Punem mai mult accentul pe a ne asigura că nu are ce să strice. Deocamdată e important să ne asocieze ca fiind foarte faini iar pe urmă avem timp să introducem și interdicțiile prin relația pe care ne-o formăm. În general se consideră că avem o relație după aproximativ 3 luni de stat împreună. 
5. Dacă rămâne singură acasă, când ne întoarcem sau plecăm nu facem mare caz din asta. Mai ales nu o prea băgăm în seamă primele momente după ce revenim în curte. Ne bucurăm de revedere după câteva minute, să ne asigurăm că îi transmitem că nu e mare lucru că a rămas singură.
6. Ne folosim de faptul că încă nu prea are curaj să riposteze față de noi, și o atingem peste tot. Îi deschidem gura, ne uităm în urechi, o atingem peste tot și astfel o desensibilizăm la diversele proceduri medicale. Practic îi deschid gura scurt după care ne jucăm, sau îi ridic urechea și pe urmă o mângâi frumos și calm.