Ultimele zile au fost despre enrichment, ca pregătire pentru primul meu workshop despre enrichment la cai. Nu prea știu multe despre această specie așa că am avut șansa acum să învăț despre biologia, cogniția și modul în care își percepe acesta viața.

Mi-am adus aminte de zilele când făceam workshop-uri cu The Shape of Enrichment pentru zoo și acolo ne întâlneam des cu specii despre care nu prea știam mult și ce fain era să descopăr biologia acelor specii sau diverse adaptări interesante și cum prin strategii de enrichment putem scoate la iveală acele comportamente sau funcția lor. 

De exemplu, îmi aduc aminte de un caz în care un o pasăre răpitoare, avea probleme la cioc, care pentru că nu era utilizat normal ca urmare a unui proces de hrănire inadecvat, creștea prea tare și repede. Iar asta îi punea în pericol calitatea vieții. Veterinarii trebuiau să sedeze periodic pasărea pentru a-i putea pili ciocul la forma normală, o activitate stresantă. Obiectivul nostru la workshop a fost să găsim o modalitate prin care să-și pilească singur ciocul (feaking în engleză) și astfel să nu mai fie sedat. 

După ce am căutat despre biologia speciei și modul natural de hrănire am ajuns la o idee: să-i punem hrana zilnică, înfășurată și prinsă bine între crengi de diverse grosimi, mărimi și texturi. Astfel mimam comportamentul natural de a-și strecura ciocul printre oase pentru ajunge la organe. Iar prin acea mișcare de frecare, ciocul se putea toci automat și natural.

Ca idee: enrichment fără un obiectiv bine stabilit și cuantificabil, nu este enrichment, e doar o activitate care poate sau nu să fie benefică pentru animal. 

Inspirat de această amintire și de Moshi care acum câteva săptămâni a găsit un cap vechi de mătură din nuiele și s-a jucat cu el și de faptul că e primăvară și se taie crengile la pomi și am găsit pe stradă, lângă un gunoi, două mănunchiuri frumoase foc, de crengi, m-am decis să fac ceva pentru câini.

Obiectivul principal este să încurajez un comportament cât mai natural de hrănire. Unul bazat pe sfâșiat și rupt pentru a ajunge la hrană. Încercați să vă închipuiți cum ar mânca un câine un iepure, dacă l-ar prinde. 

Prima dată trebui să înlăture blana, prin ce fel de comportamente ar face asta? Pe urmă trebuie să rupă și să sfâșie pielea pentru a ajunge la organe și carne. Asta în timp ce ar avea blană în gură pe care trebuie să o tot scuipe. Și pe urmă trebuie să smulgă, să rupă. Să sfâșie carnea și organele, să le mestece și să înghită. Aceasta este o secvență comportamentală de hrănire, nu de prindere (alergare, capturare și ucidere) a prăzii sau de căutare (ghidare după miros/văz/auz, pândire și apropiere) a prăzii. 

Știința ne spune că un animal este cu atât mai fericit cu cât își poate exprima cât mai multe și diverse comportamente firești și specifice speciei sale. Încercați să comparați hrănitul descris mai sus cu cel tipic, dintr-un bol. Care este mai stimulant?