Inspirat de o discuție faină de ieri, în care încercam să explic de ce ne ajută acel “bravo” sau click-ul de la clicker, sau “who’s a good boy?!”, m-am gândit că poate ar trebui să scriu despre cum există două moduri în care un câine, sau un animal, poate să răspundă la un stimul din mediu.

Primul este, cum îl face acel stimul să se simtă. Bazat pe o istorie personală, genele sale sau condiția fizică, acel stimul îl face pe câine să simtă ceva. Adică pe scurt, îl face să se simtă bine sau rău. Îl putem învăța că dacă aude “bravo” ( bravo fiind stimulul) i se întâmplă ceva bun (mâncare, joacă, afecțiune etc). Cu cât se simte mai bine cu atât acel stimul devine mai puternic în mintea lui și dacă de ex. se sperie de ceva, se sperie cu o intensitate 7 (10 fiind maxim), iar noi îi spunem imediat “bravo” care are o intensitate 8 din 10, câinele se poate întoarce fericit la noi pentru că dintre cei doi stimuli, unul negativ și unul pozitiv, a “câștigat” cel pozitiv. Astfel îl scoatem rapid din starea negativă și există șanse mari, ca pe viitor când se mai întâlnește cu acel stimul, să se simtă binișor. Cu cât se repetă această secvență mai des, cu atât cresc șansele să se simtă bine și să nu se mai simtă rău. Asta se numește un răspuns emoțional condiționat. 

Al doilea răspuns la stimul este cel comportamental. Pe baza a ceea ce simte va avea un comportament specific. Există un set de comportamente dacă se simte bine și un set de comportamente dacă se simte rău.  De exemplu, răspunsul comportamental la acel “bravo” este să vină spre noi și să caute de unde vine ceva bun (mâncare, jucărie etc). 

În munca mea, cel mai mult lucrez cu ceea ce simte câinele față de diverși stimuli: câini sau oameni străini, sunete puternice, rămasul singur acasă etc. Dacă reușim să-l facem pe animal să se simtă bine în aceste contexte, putem observa cum dispar de la sine și comportamente problematice care apăreau pentru că acesta nu se simțea bine și avea un răspuns emoțional condiționat negativ. 

În clipul de față fac exact acest lucru. Avem trecutul pe sub scaun ca și context. Din start acest context este ceva neplăcut, pentru că este un spațiu mic, mai greu de coordonat fizic pentru a trece pe sub el și cu potențial de fi atins pe spate când se ridică. Și cu o atitudine jovială din partea mea, cu multe recompense și un răspuns emoțional foarte pozitiv la target (acel burete) încerc să-i arăt că este chiar fain să stăm sub scaun. Obiectivul nu este să-l trec pe sub scaun, poate trece pe sub scaun și speriat. Obiectivul meu este să-l învăț că situațiile dificile pot să fie de fapt ceva bun. 

Citare: Lindsay, S. R. (2000). Handbook of Applied Dog Behavior and Training, Volume 1: Adaptation and Learning. Wiley-Blackwell.

De ce contează: Capitolul 4 din această lucrare de referință abordează în mod specific condiționarea pavloviană (clasică) la câini. Lindsay detaliază explicit modul în care CER-urile (Conditioned Emotional Responses / Răspunsurile Emoționale Condiționate) stabilesc „tonul emoțional” fundamental în viața unui câine și subliniază că modificarea comportamentală modernă trebuie să adreseze starea emoțională subiacentă (CER-ul) înainte ca o schimbare comportamentală voluntară să poată fi de durată.